Login

Alexandra Szabo

Psiholog

...cate ceva despre divort.

 
Exista un lucru care este mai rau decat divortul
​...​
acela de a te supune
​,​
prin devastare
​,​
unei casnicii nepotrivite.
 
 
​Dar, si dupa divort, ​
 
pot aparea
​ sentimente coplesitoare. 
S​
entimentul de esec
​ al unei relatii in care ai crezut cu toata fiinta ta​
,
​ sentimentul de infrangere  si abandon, de neputiinta de a repara sau de a o lua de la capat.
 
​ 
Unul dintre momentele neplacute ar putea fi acela ce insoteste... lipsa verighetei. Este un moment sensibil,  care poate aduce cu el somatizari diverse,
​ in plan metal sau fizic.​
Poate aparea reactia de retragere in sine, pot aparea sentimente de inadaptare, frica, depresie etc. Caracteristica cea mai importanta a acestei emotii este
​ ca ea poate fi si trebuie sa fie administrata pe o perioada ​
temporara, adica poate disparea odata cu trecerea unei perioade mai
​ mici sau mai​
mari de timp. 
 
Sfaturile prietenilor sunt, prin natura
​​
 lor
​,
 optimiste,
​ dar cel mai important este sa poti ​
alege ce vrei si ce simti tu, nu ce spun ceilalti! Modul in care divortul este gestionat
​ ​
poate afecta viata pentru o perioada buna de timp
iar actiunile
​ ce prevestesc un divort se insinueaza, se intampla cu o perioada buna de timp inaintea deciziei. Treptat, treptat in viata celor doi apare ceea ce se cheama  ​'
moartea relatiei de cuplu!'
​. Este momentul in care ​
vulnerabilitatea este maxima! Un psiholog bun te poate ajuta sa-ti invingi multe dintre temeri.
 
Fiind un moment dificil, dureros, insotit uneori de stari anxiogene, se poate schimba ceva in viata ta!
 
Da-ti voie sa plangi. Plansul elibereaza. 
 
Fiind vulnerabil/a este indicat sa astepti o perioada de timp pentru a te echilibra pana la cunoasterea  partenerului dorit
​.
 
 
 
 
Dragostea nu inseamna sa privesti unul la celalalt, ci sa priviti impreuna in aceeasi directie. Antoine de Saint-Exupery!
 
 
 
 

Cate ceva despre gandirea puternic negativa

 

Prin interactiunea cu oamenii de langa noi ( rude, prieteni, colegi, sefi)  observ ca din ce in ce mai mult lumea se manifesta si gandeste intr o nota tot mai puternic negativista.
 
Pe parcursul vietii, acestia isi vor concentra atentia in principal pe acele aspecte negative ale vietii cum ar fi: durere, pierdere, tradare, esec, dezamagire, in timp ce aspectele pozitive, fie si multe la numar, sunt tot mai minimizate. De exemplu in atitudinea la locul de munca: tot mai adesea  unele persoane au asteptari exagerat negative, in sensul ca aproape isi proiecteaza esecul si se asteapta ca  lucrurile  sa mearga prost. Ajunsi in acest punct, ei devin vulnerabili si incep sa faca greseli dezastruoase ce pot duce la pierderi serioase ( greseli in abordarea temelor de serviciu, asteptari nerealiste din partea sefilor sau subordonatilor, stres suplimentar)  cu toate ca petrec destul de mult timp si efort  incercand sa ia toate masurile posibile pentru a avea succes. Aceasta stare de proiectie si manifestare negativa a actiunilor unui indivit poarta numele de  ruminatie obsesiva ( gandire excesiv negativa). 
 
Subconstiend, deci, desi exista si flashuri care trag semnale de alarma, acesti indivizi  traiesc permanent cu dusmanul in casa si, paradoxal, mai  il si intretin. Pericolul acestui set de frici (ingrijorare, tensiuni cronice) este ca treptat sa se consoleze cu aceasta stare, sa o accepte, iar comportamentul tipic sa se manifeste  in zona plangerilor si a indeciziilor. In aceasta etapa,  fara a schimba ceva, apar scindari in comunicarea cu grupul suport, grupul proxim sau chiar cu aria mai extinsa a socialului in care se manifesta. Persoanele afectate de aceasta stare de gandire negativa se satura de nerezolvarea problemelor pe care le proiecteaza fals de cele mai multe ori si vor ajunge sa vada mereu esecul ca pe o stare implacabila.
 
Sugestiv, intr o fraza, cineva spunea despre aceasta stare de ruminatie ca persoanele afectate considera ca paharul e cel mai adesea, cand plin cu griji.... cand gol cu incertitudine.

Un gand bun catre voi, de an nou!

 

Nimeni nu ne învață să ne identificăm și sa înțelegem emoțiile proprii sau pe ale altora,

să comunicăm constructiv, să rezolvăm înțelept conflicte,

să construim împreună cu alții, să creăm relații mature,

să ne dăm seama când frica ne roade pe dinăuntru și ne conduce deciziile sau,

să fim capabili să cultivăm în noi înșine încrederea și echilibrul.

Tu, doar tu esti cel care poate face ca viata ta sa fie buna!

 

Sarbatori fericite!

 

Teama de a esua

Una dintre marile frici ale oamenilor este aceea de a esua.

 

Frici diverse sunt asociate diverselor esecuri, de la cele din plan profesional (esecul ascensiunii in cariera, esecul unor proiecte importante, esecul obtinerii unor avantaje materiale sau de reputatie profesionala, etc) la esecuri ​in plan familial sau social​.

 

Desi se mai spune ca uneori esecul ar fi un pas catre succes, nu multe persoane mizeaza pe asta. Realist vorbind, inclin mai mult spre​ a defini aceasta ca pe un mit, mai ales daca esecul respectiv se datoreaza unei stime de sine scazute sau unor slabiciuni de diverse naturi. Sunt  persoane care din cauza temei de esec nu reusesc sa si indeplineasca vocatia sau sa evolueze in diversele planuri, aspiratii, proiecte potential realizabile si cu sansa ridicata de reusita ...si atunci prefera sa renunte, sa se indoiasca de sine, sa gaseasca motivatii sa accepte esecul sau sa-l proiecteze in mentalul lor ca pe o fatalitate inexorabila. Poate de aici se explica cumva de ce nu reusim sa ajungem, maturi fiind, ceea ce ne dorim/propunem in copilarie, adolescenta, tinerete, poate asa se rateaza mari cariere de doctori chirurgi care acum profeseaza medicina generala sau profesori universitari care acum predau in licee de cartier sau desenatori de proiecte standard in arhitectura in loc de un pictor cu vernisaje apreciate,  si asa mai departe. Bineinteles, departe de mine a afirma ca aceasta este principala cauza, probleme financiare, de relationare familie/individ, tentatii adolescentine mai puternice decat motivatia de succes in ceea ce iti propui, se adauga si se completeaza/asociaza. Unii rateaza sansa de a evolua in proiectul lor de existenta si afirmare in diverse proiecte nici macar incercand.

 

Este evident, deci, ca aceasta teama de esec duce la ratarea unor oportunitati ce ar putea fi accesate cu mai multa indrazneala si mai multa asumare a esecului.Pentru ca, da, asumarea esecului este o solutie de invingere a diferitelor frici, iar un psiholog bun te poate ghida, uneori fara sa iti dai seama,  catre cresterea stimei de sine,  catre intelegerea si asumarea esecului, catre cautarea de solutii in gestionarea disarmoniilor, catre asumarea starilor de conflict interior si solutii de administrare a acestor conflicte si, astfel, se poate invinge aceasta teama.

Parintii au responsabilitatea de a mentine armonia in familie.

Foarte adesea se intampla ca cei doi parinti sa nu cada de acord intr-o privinta sau alta ce tine de copii. Cateodata se poate intampla ca discutia parintilor sa se indrepte catre...subiecte mai aprinse, cauzate de starea de conflict dintre cei doi parteneri.

 

Am intalnit in cabinet familii unde parintii fac tot ce pot pentru a evita discutiile si escaladarea conflictului. Cu toate aceste precautii, copiii observa tensiunea fara sa stie exact ce se intampla. Ei incep astfel sa gandeasca si, uneori, chiar sa vada starea de tensiune ce se simte in aerul din casa, iar unul dintre parinti incepe sa aiba un comportament straniu: ba vesel, ba trist sau alteori evitant (tacere, interactiune redusa intre parinti, oftat, dat ochii peste cap).

 

Discutile apar iar si iar tocmai pentru ca unul dintre parinti tace incercand sa pastreze sau sa restabileasca armonia in familie. Alteori copiii pot chiar asista la conflicte, discutii, agresiuni  ceea ce ii poate face sa creada ca discutiile apar datorita lor.

 

Copilul de azi invata pas cu pas, zi de zi, comportamentul evitant de la unul dintre parinti. Invatand acest comportament, copilul ar putea incepe sa prefere linistea cu orice pret, chiar prin a se retrage sau, mai tarziu in relatia lui de cuplu, prin a ceda destul mult pentru a mentine linistea si, in special, pentru a nu supara familia, prietenii ,colegii, partenera/ul de viata, existand frica inconstienta de abandon.

 

Aceasta idee de a mentine armonia, linistea, cu orice pret, are si ea un pret destul de mare. Acest copil de acum va face tot ce ii sta in putere sa tina parintii impreuna in ideea de familie unita dar nu este sigur ca situatia va sta asa cum el se asteapta sa se intample. Esecul ar fi devastator pentru un copil cu  asemenea istoric in raport cu asteptarile lui ca adult ce va fi sa devina, tocmai pentru ca speranta s-a infiripat in mintea lui, ca viata va fi altfel pentru el.

Cate ceva despre sentimentul de vinovatie si lipsa increderii...

"Vinovatia este cel mai toxic sentiment." Veronica A. Cara

 

Vinovatia e un sentiment atat de puternic incat ne poate face sa devenim anxiosi, agresivi, depresivi, furiosi pe noi pentru erorile petrecute in trecut sau chiar pentru cele ce continua si azi.

 

Vinovatia este un sentiment atat de puternic incat poate dauna modului in care ne percepem pe noi insine si, mai mult de atat, poate periclita relatiile cu persoanele din jur. Aceasta culpabilitate, resimtita de-a lungul unei perioade lungi de timp, determina o presiune mare pe umerii acelei persoane.

 

In general, persoanele dependente ajung usor sa aiba sentimente de vinovatie aproape din orice motiv. Cauza ar fi chiar comportamentul acestora si anume presupusa nevoie de a ajuta uneori chiar fara  a exista o solicitare in acest sens. Pur si simplu aceste persoane se simt obligate sa ajute (ca si cum menirea lor ar fi  aceea de a fi salvatori). Ulterior, pot avea nemultumiri  si  chiar  pot trai mai apoi frustrari prin consecintele rezultate.

 

Persoanele care simt adesea sentimente de vinovatie, pentru cineva sau ceva, sunt incarcate preponderent cu emotii negative iar la un moment dat incep sa aiba ruminatii de tip ( oare ce e gresit la mine?; ce am facut?; cum am procedat?;oare am deranjat?; poate ar fi fost mai bine sa...?,etc). Astfel, incepe sa se diminueze si mai mult  increderea si apar indoielile de tip  "nu ma voi schimba niciodata pentru ca nu pot/nu sunt un stare", iar imaginea de sine si stima de sine vor fi afectate, fapt ce complica si mai mult situatia si asa nu prea buna.

 

Cei care au copilarit in compania bunicilor cunosc acel proverb care spune: a gresi e omeneste! Si atunci, in loc sa punem accentul pe greseala comisa ce conduce la senimente de vinovatie, ar fi indicat sa se puna accentul pe  acceptarea faptului sa s-a gresit. Ulterior, lucrurile pot fi invatate corect.

 

De aceea, spun ca vinovatia si rusinea nu pot permite persoanelor aflate in dificultate sa faca singure schimbarea necesara. Pentru a face o schimbare este nevoie de un psiholog bun care sa lucreze tocmai ceea ce ii lipseste acelei persoane, si anume: stima de sine, incredere in sine, imagine de sine buna, detasarea, castigarea independenței, etc.

 

Increderea in sine nu este  o abilitate cu care ne  nastem. Ea poate fi invatata si este o alegere pe care o poti face.

 

Infrunta-ti temerile si devin-o un om liber. Accepta curiorizatea, ca o forta interioara, importanta, care te ajuta sa descoperi lucruri noi despre tine si despre lume.

Lasa curiozitatea sa te ghideze catre experiente noi, care iti pot schimba viata. Castiga lupta si invinge  lipsa de incredere cu increderea ca vei reusi.

 

 

De ce suferim?

 

Pentru ca ne lipseste ceva sau cineva?

Pentru ca am ratat o situatie favorabila vietii noastre?

Pentru ca soarta se impotriveste?

Pentru ca intotdeauna vrem mai mult decat avem?

 

Pare ca in viata fiecarei persoane e nevoie de o schimbare la un moment dat. Sau chiar de mai multe. Daca aceasta schimbare  nu poate fi transpusa in actiune, urmeaza unele consecinte, deloc usor de acceptat si cu atat mai greu  de suportat. 

 

De unde stim toate acestea? Pentru ca suferim!  Suferinta ne obliga sa facem o alegere pentru noi, sa modificam ceva in viata noastra. Ne obliga sa luam o decizie pentru noi.

 

Despre cum ne schimbam si catre ce aspiram, e greu de definit si ar fi  multe de analizat.

 

Unii considera schimbarea in planul individual ca o caracteristica a tineretii, a adaptabilitatii la schimbarea sociala, tehnica si informationala care are loc la nivelul individual/personal.  Altii o vad insa,  ca fiind expresia superficialitatii si nehotararii, a neputintei de angajare, a lipsei de personalitate sau de maturizare.

 

Fie ca ne dam seama sau nu, noi ne schimbam oricum in permanenta, in primul rand ca o consecinta a maturizarii programate genetic, a dorintei de a ne fi mai bine.

 

Cand suferinta nu o mai poate fi ignorata e nevoie de o schimbare!  Este oare  atat de greu?

 

Individul cu o nevoie exagerata de control are o  viziune ingusta asupra vietii. Este inflexibili, are tabieturi si cateva fixisme. Fara ele nu ar fi el. Aceasta nevoie de supracontrol a venit in urma unor experiente mai mult decat neplacute. Cel mai probabil din  copilarie  si evident, copilul de atunci ca si acum, intra in aparare folosind... atacul. E ca si cum isi spune raspicat : nu voi lasa pe nimeni sa ma faca sa sufar,am suferit destul!

 

Persoanele cu aceasta nevoie de supracontrol pot parea persoane  curajoase, cu aparenta personalitate si aparent rationale dar, de cele mai multe ori, nu e asa.Sunt autoritare dar le este  teama in a  nu se confrunte cu  abandonul. Nu le place sa fie ignorate. Nevoia de control denota instabilitate si nesiguranta de sine. Nevoia de control are legatura cu atasamente diverse.

 

Intotdeauna nevoia de control provine din FRICA niciodata din PUTERE. Cu cat nevoia de control este mai mare cu atat este frica mai mare. Nevoia de schimbare este firesca si trebuie sa se petreaca in mod natural, fara un efort considerabil.

 

Din pacate insa, sunt si oameni care fie nu stiu ca au nevoie de o schimbare in plan interior, fie nu stiu in ce anume consta schimbarea necesara. Primii, desi sunt nefericiti, cred ca responsabilitatea nefericirii lor revine SORTII si nu fac nimic pentru a schimba perspectiva.Traiesc fericiti in nefericirea lor. Acesti oameni nu accepta sa mearga la un psiholog bun! De ce? Pentru ca ei se considera puternici.

...despre adulter si consecinte

 

"Nu iubesti pe cineva pentru ca este perfect, il iubesti in ciuda faptului ca nu este.” (Jodi Picoult)

 

Infidelitatea este vazuta de cele mai multe ori ca o mare nenorocire in viata cuplului.

Pornind de la ideea ca "actul de tradare" nu este planificat, el are ca mecanism de declansare tocmai relatia instabila in mai multe planuri: afectivitate, comunicare, interactiune, atentie, lipsa actiunilor comune candva .

 

Infidelitatea este o povara pe umerii unui cuplu.

Odata cu trecerea anilor, in relatia celor doi nu se mai pune accent pe validarea celuilalt, dimpotriva chiar scade atentia pentru partenerul de cuplu, venind in prim plan atentia pentru copii. As zice ca ar putea fi, ceea ce nu este in fapt, un act de tradare, ci mai degraba, o nevoie neimplinita in copilarie.

 

Se poate ajunge ca situatia sa devina extrem de tensionata, depinde de felul in care cei doi parteneri gestioneaza situatia nou creata, astfel incat sa nu declanseze adevarate furtuni, care la randul lor sa faca ravagii in sistemul de credinte de pana la acel moment.

 

S-a scris despre faptul ca femeile iarta infidelitatea barbatului iar barbatii simt infidelitatea femeii.

Cu toate acestea la baza adulterului stau o serie de disfunctii in viata intima a cuplului.
Aceasta tentatie apare dupa o perioada in care cei doi parteneri au trait impreuna multi ani, experiente cu bune si rele, lucruri in  comun mici si mari, reusite si esecuri duse de cei doi mai greu sau mai usor.....si totusi, la un moment dat se intaleaza rutina care nu face altceva decat sa duca la pierderea atentiei pentru celalalt.

   

Cum se face ca lucrurile ajung aici?

 

Pentru partenerul inselat, gandul din spatele tradarii/adulterului se face la nivel cognitiv.

In felul acesta apar sau nu, doua elemente cu care cel/cea  inselat/a se lupta; infidelitatea si abandonul.  Cei doi se instraineaza dar, ar putea sa incerce sa vorbeasca despre situatia creeata si, el mai indicat ar fi sa mearga la un psiholog bun pentru ei.

 

De ce?

 

Pentru ca infidelul devine adesea critic, poate chiar sa inceapa sa manifeste furie la adresa celuilalt, adica a partenerului tocmai inselat. Astfel, conflictul ia amploare, in cazul in care cei doi au copii, acestia vor fi afectati indiferent daca sunt mari sau mici. Mai mult, cei mici nu ar putea sa inteleaga "mare scimbare mare"

 

"Trebuie mereu sa te schimbi, ca sa ramai mereu acelasi. "Simone du Beauvoir"

 

De ce sa nu strigi la copilul tau

Dragi parinti!

Stiu ca de la a scrie frumos despre tehnici de educare rationala a copilului si situatiile de zi cu zi e o cale atat de lunga...dar, poate nu strica din cand in cand sa ne adunam gandurile si intamplarile curente si sa incercam sa aplicam cat de cat cateva tehnici de educare si invatare a copilului nostru...iata aici un articol foarte bun prin faptul ca este la obiect si bazat pe studii reale.

http://www.mami.ro/copilul/de-ce-sa-nu-strigi-la-copilul-tau/?utm_source=facebook&utm_medium=Post&utm_campaign=Mai15

...cate ceva despre relatia de cuplu

Relatiile dintre partenerii unui cuplu sunt complexe, fiecare venind in relatie cu o istorie personala, cu experiente mai mult sau mai putin placute din trecutul propriilor familii si cu asteptari ce pot sa depaseasca nivelul emotional al partenerului.
Identificarea fiecarei etape de dezvoltare a unei relatii de cuplu - de la forma incipienta la formele de dezvoltare conflictuala, de la crizele firesti de adaptare sau crize care pot afecta soliditatea cuplului si pana la destramarea cuplului - poate sugera solutia pentru relatia aflata la ananghina.

Capacitatea cuplului de a face fata evenimentelor depinde foarte mult de resursele pe care cei doi le detin si de felul in care in timpul vietii de dinainte de a se cunoaste si de a deveni cuplu cei doi au experimentat stari, momente, trairi, evenimente placute sau mai putin placute in propria familie. Cateva cheii ale unei bune relatii de cuplu pot fi:

  • capacitatea de a discuta in privinta solutionarii problemelor;
  • sprijinul acordat reciproc;
  • modul in care comunica cei doi parteneri pe probblemele importante ale relatiei;
  • flexibilitatea/compromisul fiecaruia dintre ei pe anumite teme ale convietuirii precum acceptarea ca lucrurile pot decurge si altfel decat si-ar dori fiecare dintre cei doi.

O importanta resursa este aceea a coeziunii familie, o legatura intre parteneri care permite gestionarea evenimentelor de viata.

Nu de putine ori membrii familiei ajung sa dezvolte afectiuni diverse: depresii, atacuri de panica, anxietate, fobii. O relatie de lunga durata prespune si aparitia unor neintelegeri. Cu toate ca suntem inclinati sa credem ca lipsa conflictelor inseamna ca suntem intr-o relatie perfecta, nu este deloc asa.

Cand partenerii nu se cearta, nu insemna ca traiesc in armonie. A fi ignorat e mai dureros decat sa te certi cu partenerul/a. Cei care trec din cand in cand prim momente critice si raman impreuna inteleg ca uneori micile conflicte si modul in care acestea sunt rezolvate creeaza mai multa intimitate si dezvolta relatia.

Ce putem face pentru a evita conflictul?

Sa comunicam !

Pentru asta e nevoie sa ascultam parerea partenerului de viata. E nevoie ca partenerii sa se asculte reciproc si sa incerce sa inteleaga fara a judeca pe cel care vorbeste, sa incerce sa priveasca opiniile pe care le are celalalt partener ca fiind doar diferite, nu si conflictuale, si astfel puteti sa transformati contrariile in motive si resurse de a va redescoperi unul pe celalalt.

E important sa va completati, nu sa semanati pana la identitate.

Un scurt excurs catre fericire

Ce este fericirea?

De unde/ de la ce vine?

Care sunt premizele fericirii? ...si multe alte intrebari care, poate, niciodata nu –si vor gasi un (singur) raspuns...poate nici nu trebuie...:)

Fericirea a primit de-a lungul evoluţiei omenirii înţelesuri diferite. In filosofiile şi culturile din Antichitate fericirea era o expresie a norocului (homerică) şi/sau a virtuţii în diversele ei forme (Grecia clasică, cu accent pe abordările epicurienilor şi stoicilor, dar şi ale lui Socrate, Platon, Aristotel). In Evul Mediu, fericirea era asociata cu paradisul iar in Epoca Moderna fericirea era generata de activităţile care îţi produc plăcere. In Epoca Post Moderna, înţelegerea fericirii s-a diversificat în prea multe abordări pentru a le discuta aici.

Obisnuim sa numim "fericire" ceva ce este de fapt un cumul de factori: succesul; intelepciunea datorata experientelor de viata; a iubi si a fi iubit/a; motivatii personale; etc. Viata omului se modeleaza dupa modul in care gandeste. Gandind negativ, devine el insusi problema lui. In schimb, gandirea pozitiva, centrata pe bine, il ajuta sa inteleaga ce se intampla cu el. Si, da, putem spune ca o gandire pozitiva este o premiza a fericiri.

Gandirea pozitiva inseamna optimism, de la „optimum”, adica cel mai bun, iar optimismul realist este cel care determină ca în orice situaţie să vezi şi/sau să aştepţi/sa accepti si să prezici cel mai bun rezultat.

Cum putem ramane optimisti ?

Facand ceea ce ne place, fara a ne face rau; fiind implicat in proiecte personale motivante;avand viata sociala; dand sens si semnificatie actiunilor noastre; avand puterea de a schimba lucrurile care nu ne plac si nu in cele din urma, sa acceptam acele situatii pe care nu le putem schimba.

In fapt, fericirea e un concept nemasurabil, prin urmare subiectiv. Atunci cand ne simtim bine sau rau senzatiile sunt diferite in functie de stare.Teama se simte in piept iar bucuria in stomac.

Psihologul american Martin Seligman arată că fericirea are trei componente („fericiri”) diferite (Seligman, 2006):

  1. Fericirea produsă de ceea ce faci, de ex: faci sport, gândeşti, ieşi cu prietenii, etc. Adica Viaţă Plăcută („Pleasant Life”);
  2. Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor personale care exprimă punctele tari pe care le avem ca indivizi , de ex: realizarea unui proiect dacă eşti un om de ştiinţă, etc. Adica Viaţă Bună („Good Life”)
  3. Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor transpersonale , de ex: norme şi valori asumate de noi şi comunitate. Adica Viaţă cu Sens („Meaningful Life”)

Toate cele trei componente sunt importante pentru o viaţă fericită, dar cea mai stabilă şi puternică este Viaţa cu Sens!

Sa cautam, deci, sa ne dam un Sens Vietii. Aici si Acum!

 

 

Articole noi